Muzeul nostru se pregătește pentru a vă întâmpina cum se cuvine în cadrul evenimentului cultural european intitulat „Noaptea Europeană a Muzeelor”, a XIX-a ediție. Pentru aceasta, am pregătit un program special de vizitare, ce va începe la orele 12.00, unde veți putea vizita Pavilionul de istorie militară generală, unde este prezentată istoria națională a României din punct de vedere al dezvoltării fenomenului conflictului armat, din prima vârstă a pietrei, până la participarea Armatei României în cadrul misiunilor internaționale și Pavilionul de aviație, unde veți putea admira istoria armelor aerului, de la aerostat până la modulul de coborâre cu care a revenit pe Terra singurul român care a ajuns în spațiu, gl. lt. (ret.) Dumitru Prunariu.
De la orele 16.00 și până la orele 24.00, în curtea muzeului, veți putea urmări variate demonstrații de istorie militară reconstituită, alături de prietenii noștri din cadrul asociaților de reconstituire istorico-militară, de la lupte medievale, până la manevre din vremea celui de-al doilea război mondial.
Suntem gata să vă primim!