EXPONATUL LUNII IULIE
EVANTAIUL SIMBOL AL FEMINITĂȚII
În cadrul expoziției „Exponatul lunii iulie“ vă prezentăm un evantai care a aparținut Familiei Regale a României.
Evantaiul de mână este o creație a casei Duvelleroy, „DUVELLEROY 17, Passaġe des Panoramas, PARIS“ , conform mărcii atelierului aplicată în interiorul capacului cutiei, realizată în stilul Art Nouveau. Compania a fost înființată la Paris în 1827 de către Jean-Pierre Duvelleroy și va ajunge în scurt timp, datorită calității bune a produselor, furnizorul oficial al reginelor, începând cu regina Victoria. Belle Époque și Art Nouveau au reprezentat perioadele cele mai înfloritoare pentru „Maison Duvelleroy“, artiști precum Louise Abbéma sau Maurice Leloir contribuind la înfrumusețarea creațiilor (ca o completare la evantaiele de mână, „Maison Duvelleroy“ oferea clienților și alte accesorii necesare unei vieți elegante: poșete de seară, binocluri pentru operă, ciucurii folosiți pentru a agăța evantaiele la curele etc.).
Evantaiul din pene de struț respectă curbura naturală a penelor, formând un fel de carapace care protejează persoana ce îl poartă, având o deschidere de 78 cm și o înălțime de 44 cm, iar penele în nuanțe de gri aduc mișcare creației într-o zonă a firescului. Baza evantaiul pliabil o constituie spițele rigide, 18 la număr, realizate din baga. Spițele alungite se îngustează spre capătul superior de care sunt prinse penele, prima și ultima spiță, așa-numitele spițe de încheiere, sunt mai late spre capătul superior. La bază spițele sunt fixate cu un nit și au un inel în formă de „U” care servește la suspendarea obiectului.
Evantaiul a cunoscut o diversitate de funcții (religioase, artistice, vestimentare) și o varietate de forme dar întotdeauna va aduce un plus de eleganță și romantism doamnelor și domnișoarelor.
Muzeograf Minodora Constantin