ELENA NICOLINI- EROINA SANITAR

A devenit deja o tradiție ca în luna martie Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” să aducă un omagiu acelor eroine care, prin determinare, voință și dragoste de țară au amprentat, în anumite conjuncturi, istoria națională. Multe dintre aceste femei au dat dovadă de un curaj incredibil în situații care păreau doar apanajul bărbaților, iar unele dintre ele au fost capabile de sacrificiul suprem, înfruntând gloanțele și obuzele înscriindu-și, astfel, numele în galeria eroinelor neamului românesc. Firul vieții lor s-a întrerupt brusc, iar destinul lor a fost, poate, unul nedrept, însă noi cei de astăzi putem să le facem cunoscut numele și să nu acceptăm ca uitarea să se așeze peste faptele lor.

Am ales pentru această lună povestea Elenei Nicolini-eroina sanitar din vara anului 1944.

23 August 1944-la ora 22,00 la postul de radio București a fost difuzată declarația Regelui Mihai I care anunța întregii țări noua orientare politică-întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste și alăturarea la Coaliția aliată antihitleristă. Conform ordinelor, Armata Română a trecut imediat la atacarea, dezarmarea și lichidarea unităților și formațiunilor germane aflate pe teritoriul țării, acțiuni desfășurate până la sfârșitul lunii.

Concomitent cu lichidarea germanilor aflați în diverse locații din capitală, în acele zile de sfârșit de august s-a realizat în nordul orașului, în zona Băneasa-Otopeni-Tunari-Pipera, încercuirea unei grupări de forțe inamice aflată sub comanda generalului Gestenberg și constituită din câteva mii de  militari germani (soldați, subofițeri și ofițeri)  bine dotați cu tehnică de luptă. Pentru lichidarea acestei grupări s-au dus lupte înverșunate timp de cinci zile și cinci nopți.

În timpul luptelor desfășurate în zilele de 25-28 august în această zonă, la postul de prim ajutor organizat în subsolul Centrului de Instrucție al Aviației  de lângă aeroportul Pipera se afla sanitara Elena Nicolini.

Născută la 26 octombrie 1905, în Piatra-Neamț, la îndemnul cumnatului său, colonelul doctor Gheorghe Irimescu, șef de spital la Iași, a urmat cursuri de specialitate, devenind infiermieră clasa I. La momentul intrării României în  război în anul 1941, profitând și de faptul că, împreună cu soțul său, locuia peste drum de aeroportul Pipera, s-a oferit să lucreze ca voluntar pentru a ajuta echipa Crucii Roșii detașată acolo. A lucrat doi ani și jumătate cantinieră rămânâd, apoi, la solicitarea generalului doctor Dobrescu și a generalui Vasiliu, ca singurul sanitar de la acel punct de prim ajutor. Tot personalul medical (sanitari, brancardieri) o asculta. Soldații, elevii parașutiști și ofițerii o iubeau și o apreciau pentru sufletul, omenia și curajul ei.

În această perioadă de război, extrem de grea pentru toată lumea, Elena Nicolini și-a dovedit calitatea de Om ajutându-i, după măsura posibilităților, pe unii dintre răniți să se întoarcă acasă sau să-și refacă gospodăriile distruse de război, oferindu-le o parte din economiile familiei.

Era în permanență prezentă pe aeroport, mai ales la orele când soseau de pe front avioanele cu răniți, se ocupa de triaj, îi pansa, îi îmbărbăta, se ocupa de expedierea lor la spitale; uneori, din lipsă de personal specializat, chiar însoțea autosanitarele până la spitale. Într-o astfel de cursă, în noapte de 25 iulie 1944, mașina s-a răsturnat într-un șanț și Elena Nicolini s-a ales, conform certificatului medical semnat de către medicul Flotilei I, cu „contuzie forte în regiunea hepatică, fractura coastelor 4 și 5 … și multiple plăgi contuze pe tot corpul”. Dar acest  fapt n-a împiedicat-o ca în zilele de foc de după 23 august să fie prezentă „ca o veveriță printre răniți”, cum o caracteriza locotenent comandorul Nicolae Gavriloiu, unul dintre ofițerii din unitate. Fără să se ferească de gloanțele mitralierelor inamice pansa răniții, le dădea ceai sau cafea, de multe ori aduse de acasă, iar celor în stare gravă le-a oferit chiar propriul sânge.

Într-una din aceste zile de foc, în timp ce evacua răniții la postul de prim ajutor, a simțit căldura unui glonț rătăcit trecându-i pe la ureche, pentru ca în altă zi un alt glonț să o lovească în spate, fără a o răni.

Pentru toate aceste fapte, în anul 1946 Elena Nicolini a fost avansată la gradul onorific de sublocotenent și decorată cu ordinul „Coroana României” cu spade și panglică de „Virtute Militară”, decorație de război care se acorda ofițerilor pentru faptele de arme săvârșite în fața inamicului.

Sub titlul „Prima româncă decorată cu panglica de „Virtute Militară”, ziarul „Drapelul” prezenta, în numărul său din 3 ianuarie 1946, momentul din ziua de sâmbătă, 15 decembrie 1945 când „Doamna Elena inginer Nicolini a primit chiar în locuința ei de lângă aerodromul Pipera răsplata binemeritată a devotamentului ei nemărginit și a sfidării primejdiilor din partea trimisului Majestății Sale Regele Mihai, d. general comandant al aviației regale, Constantin Argeșanu, care i-a prins pe piept Coroana României cu spade și panglică de Virtute Militară”. Decorarea a avut loc în prezența generalului medic Dobreanu, repezentantul Crucii Roșii și a generalului de aviație Al. Sahini, doi oameni care o cunoșteu bine și sub comanda cărora activase. Textul decretului de decorare a fost citit de către comandorul Anton Mihai, fostul comandant al Aerodromului Pipera.

 

În anul 1965, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înfrângerea Germaniei hitleriste, Elena  Nicolini a fost avansată la gradul de locotenent în retragere și i-a fost conferit ordinul „Steaua Republicii Populare România”.

 

„Din zilele insurecției mai păstrez această fotografie, două gloanțe și câteva decorații …sunt pentru mine nu numai o amintire, dar și o mândrie că mi-am adus contribuția în calitate de sanitară la victoria insurecției”. Pe acestea, alături de acte și uniforma de infirmieră de Cruce Roșie, Elena Nicolini le-a donat Muzeului Militar Central în anul 1973.

S-a stins din viață la 14 aprilie 1984, la vârsta de 79 de ani, la București.

Muzeograf Raluca Anca Ionescu