Vasile Lucaciu, martir pentru românism
(21 .01.1852 – 29.11.1922)
Pentru că luna aceasta se împlinesc 100 de ani de la moartea „Leului din Șișești”, dedicăm mini expoziția lunară personalității preotului Vasile Lucaciu.
Acesta s-a născut la 21 ianuarie 1852, în localitatea Apa, comitatul Sătmar, în familia învățătorului și cantorului Mihai Lucaciu, fiind una dintre cele mai importante personalități politice, culturale și istorice ale românilor ardeleni din perioada Imperiului Austro-Ungar, precum și militant pentru drepturile românilor din Transilvania.
Contextul social politic în care Vasile Lucaciu a activat și care i-a definit calitățile de tribun a fost lupta românilor din Transilvania pentru unitate națională. Cel supranumit „Leul de la Șișești” datorită caracterului său intransigent și a puterii sale de luptă, i-a impresionat atât pe contemporani, cât și pe urmași, devenind, încă din timpul vieții, un simbol al luptei pentru dreptate și libertate.
Studiile primare, gimnaziale și liceul le-a efectuat în comuna natală, la Baia Mare, Ungvar și Oradea. În anul 1868, a plecat să studieze la Institutul „Sfântul Atanasie” din Roma, unde a absolvit Teologia „magna cum laudae”. S-a întors după șase ani în Transilvania cu titlul de doctor în teologie și filozofie, la numai 22 de ani, fiind hirotonisit preot greco-catolic, calitate în care a primit parohia Sâncrai din Sălaj și unde a păstorit timp de 3 ani. Acum i-a cunoscut și a intrat în legătură cu Ion Rațiu, Gheorghe Pop de Băsești, Aurel Suciu și Teodor Mihali, conducători ai românilor din Transilvania.
Ca profesor de religie și limba română la „Liceul crăiesc” din Satu Mare a desfășurat o activitate intensă în favoarea introducerii limbii române în gimnazii și licee, prin numeroase intervenții către guvernul maghiar, prin articole scrise în ziarele românești care apăreau la Brașov, Arad, Sibiu și Blaj, ceea ce i-a atras ura colegilor maghiari și dizgrația din partea autorităților. Din acest moment a început șirul multelor procese politice, fiind condamnat în repetate rânduri pentru „calomniere” și „agitație”.
În anul 1885, i-a cerut episcopului de Gherla o slujbă de preot, chiar și în cea mai săracă parohie, singura condiție fiind ca aceasta să fie românească. Ca urmare, a fost numit preot în satul Șișești din județul Maramureș, unde s-a și mutat împreună cu soția și cei patru copii și unde a ridicat, din donații, o biserică românească din piatră, cu o arhitectură imaginată de el asemănătoare cu cea a Catedralei „Sf. Petru” din Roma pe frontispiciul căreia a pus să fie gravată inscripția „Pentru Sfânta Unire a Tuturor Românilor”. Această inscripție și discursul ținut cu ocazia sfințirii bisericii, la 27 august 1891, au însemnat intrarea lui Vasile Lucaciu în lupta politică pentru drepturile românilor din Transilvania și Ungaria.
La propunerea lui Ion Rațiu a fost ales membru în Comitetul Partidului Național Român din Ardeal, în rândurile căruia a rămas până la moarte. Și-a continuat lupta prin articole scrise în ziarele românești și prin discursuri ocazionale ținute cu prilejul peregrinărilor sale prin Țara Moților și a Maramureșului. În această perioadă și-a câștigat imaginea de profet al românilor, ajungând să fie foarte iubit de țăranii români.
Activitatea sa de propagandă pro-românească nu putea rămâne neobservată de autoritățile maghiare care, în scurt timp, l-au arestat în urma unei întruniri ținută la Tăuții de Jos. A fost condamnat la închisoare de Tribunalul din Satu Mare și aruncat în temniță, unde a fost foarte prost tratat, în speranța că va muri. În România era deja perceput ca un erou, vorbindu-se deseori despre curajul, consecvența și sacrificiul său pentru cauza românilor de peste munți.
Prigoana împotriva sa a continuat și în anii următori. Ca autor al multor articole în care vorbea despre persecuțiile la care erau supuși românii de către autoritățile maghiare și, mai ales, ca autor moral al „Memorandului Românilor” din anul 1892, a fost anchetat și condamnat în nenumărate rânduri la luni sau ani de închisoare, cea mai grea pedeapsă fiind cea în urma procesului din mai 1894, respectiv „Procesul memorandiștilor”, când a fost condamnat la 5 ani de închisoare. Ca urmare a ecoului internațional și a intervenției regelui Carol al României, memorandiștii au fost grațiați.
Cu toată prigoana, în anul 1907 a fost ales ca deputat în Parlamentul din Budapesta, unde și-a continuat lupta pentru drepturile românilor până la izbucnirea Primului Război Mondial.
În anul 1914, Vasile Lucaciu a trecut în România unde a militat pentru intrarea acesteia în război alături de Antantă, bucurându-se de stima, prețuirea și colaborarea unor importanți oameni politici și demnitari precum Nicolae Iorga, Tache Ionescu, Nicolae Titulescu și Octavian Goga.
După intrarea României în război a militat pentru mobilizarea românilor ardeleni, foști soldați austro-ungari, în regimente de voluntari care să lupte în Armata română. A avut succes, mii de voluntari ardeleni din rândul prizonierilor din Rusia s-au constituit în unități care s-au alăturat oștirii române. După această reușită a plecat în S.U.A. reușind și aici să organizeze unități de voluntari români care au luptat în Armata americană trimisă pe frontul din Franța. Și-a continuat activitatea în favoarea României și a luptei pentru Transilvania în Franța, Italia, Geneva.
La 1 Decembrie 1918, Vasile Luaciu a primit, la propunerea Consiliului Dirigent, ca o recunoaștere a eforturilor depuse pentru realizarea Unirii, funcția de membru fără portofoliu, el aflându-se încă la Roma unde, în acea zi, a sfințit drapelul Regimentului de voluntari „Horia”, iar la 6 ianuarie 1919 drapelul Regimentului „Cloșca”.
După Marea Unire, între anii 1919 și 1920, Vasile Lucaciu a fost ales deputat de Baia Mare în Parlamentul de la București, unde a militat pentru aplicarea reformei agrare: „Am ajuns să pot prezida măcar pentru un moment această ilustră Adunare Națională ce reprezintă idealul nostru național înfăptuit”
Retras din motive de sănătate din viața politică, Vasile Lucaciu s-a stins din viață în noaptea de 29 noiembrie 1922, în casa sa din Satu Mare. Parlamentul a hotărât să i se facă funeralii naționale, iar în ziua de 1 Decembrie, în toată țara, s-a declarat doliu național. La funeralii au fost prezenți reprezentanți ai Senatului și Camerei, primul ministru Ionel I. C. Brătianu, care i-a acordat Ordinul „Coroana României” în grad de „Mare cruce”. Prietenul și colaboratorul său apropiat, Octavian Goga a spus, printre altele „Pleacă dintre noi cel din urmă romantic, reprezentantul perioadei eroice din politica Ardealului… Toate steagurile se apleacă în fața acestui sicriu…”.
După serviciul divin oficiat de episcopii Iuliu Hossu de la Gherla și de Valeriu Traian Frențiu de la Oradea, trupul neînsuflețit a pornit spre biserica din Șișești, unde a fost înmormântat.
Încheiem cu vorbele episcopului Iuliu Hossu: „Părinte Lucaciu! Nu ai fost în viață nici rege, nici ministru. Ai fost un vlădică de la țară care a luptat din toate puterile pentru ca neamul tău să-și capete granițele etnice la care avea tot dreptul…..Azi te conduce la groapă un neam întreg. Au venit miniștri să te salute în numele M.S. Regelui și al guvernului, au venit episcopii să îndrepte pentru tine rugile lor către cer, au venit țăranii pe care i-ai iubit și călăuzit în viață, să te coboare în locașul de veci. Dormi fericit, fiindcă un neam întreg te proslăvește. Și fii sigur că nicicând numele tău nu se va șterge din cartea de aur a neamului românesc”.
Muzeograf Anca Ionescu
