Dragi prieteni ai muzeului nostru!

Odată cu venirea lunii octombrie și, implicit, a Zilei Armatei, dorim să vă prezentăm, în cadrul proiectului nostru expozițional intitulat „Exponatul Lunii”, un obiect mai puțin cunoscut din colecția de uniforme românești, și anume, un veston de plutonier t.r. din cadrul Batalionului de Specialități. Literele „t.r.” de după grad înlocuiesc particula „termen redus”, denumit și uneori „t.t.r.”, prescurtare ce semnifică „tânăr termen redus”. Denumirea sa întreagă ar fi însă plutonier voluntar al școlii de termen redus.

Mulți dintre domniile voastre își aduc aminte de denumirea de „t.r.” din timpul stagiului militar, fiind cea care denumea pe aceia care, fiind admiși sau absolvenți de studii superioare sau specializări echivalente, în funcție de epocă, efectuau serviciul militar mai scurt în vederea atingerii ulterioare a gradului de sublocotenent în rezervă. Ei bine, acest sistem a existat de mai de dinainte, în diverse forme, și pentru diverse pregătiri.

În unul din asemenea cazuri se prezintă și purtătorul vestonului de față. Înaintea promovării la gradul de sublocotenent în rezervă, elevul școlii de termen redus efectua un stagiu în gradul de plutonier. Este de amintit că mulți dintre aceștia au început campania din 1916 cu acest grad, acela de plutonier „t.r.”, neavând încă examenul de sublocotenent susținut și promovat.

Trebuie însă să observăm că vestonul este încă de culoare distinctivă și nu așa cum ne-am fi așteptat, în gri-verzui-albăstrui sau o nuanță uni apropiată. Aceasta se datorează faptului că, deși la 1912 sunt adoptate ținutele de campanie de o singură culoare pentru toate armele și specialitățile, acestea se utilizau în principal doar la campanie și la exerciții, pentru restul ocaziilor fiind încă purtate ținutele de culori distinctive. Acestea vor fi desființate cu totul în 1916, pentru a fi reintroduse doar o scurtă perioadă, în vremea armistițiului, în 1918, până ce să dispară cu totul.

În cazul nostru vorbim de o ținută a armei geniu. Arma geniului se definea prin vestonul bleu-marin închis sau „civit”, cum se numea în epocă, la care însemnele erau negre cu margini, sau paspoale, roșii. Observăm aceasta la guler, care este de culoare neagră cu margine și grenadă înflăcărată roșie, la manșete, care sunt negre cu margine roșie, la piept, care are o vipușcă roșie la capăt sau la epoleți, care iarăși sunt negri cu margine roșie. Deoarece cei care urmau școala de termen redus purtau efectele trupei, gulerul și epoleții respectă această normă fiind simpli.

Pe epolet observăm litera „S” din postav roșu. Această literă vine de la denumirea de „specialități”. Inițial, în regulamentul pentru uniformele armatei publicat în anul 1912 este specificată cifra „C.S.” adică a Companiei de Specialități, care însă, din 1913, va fi ridicată la rang de batalion corp aparte, păstrând însă o companie tot cu acest nume. Batalionul de Specialități din cadrul geniului a fost însă unitatea care a dat naștere unei serii întregi de arme sau specialități noi în cadrul armatei române. Din „specialități” au pornit prima secție automobilă, deci arma auto, compania de aerostație și parcul de aviațiune, deci arma aerului, secția de proiectoare de campanie, secția de columbofilie, pentru transmiterea mesajelor pe calea porumbeilor călători, sau secția fotografică și cinematografică.

Faptul că avem pe epoleți doar litera „S” pe deoparte, cât și faptul că „teriștii” se aflau la batalioane sau regimente, ne arată că acest veston a fost purtat, cel mai probabil, între anii 1913 și 1916. Lipsa unui alt însemn cât și a unei identificări a apartenentului nu ne indică la ce specialitate mai sus menționată a fost cel care a purtat acest veston și ce ocupație din viața civilă l-a selectat pentru această unitate.

Pe mâneca stângă, se poate observa galonul albastru cu zig-zag alb, însemnul voluntarilor care urmează școala de termen redus, din anul 1912. Trebuie să menționăm faptul că ținuta aceasta este singura care a fost păstrată ca atare cu un asemenea însemn. Însemnul albastru a constituit un însemn de tradiție al voluntarilor în armata română, primul de asemenea tip fiind adoptat în anul 1875, când, pentru soldații voluntari primiți pe termen de un an, se purta, de jur împrejurul epoletului de la tunică sau manta, un galon de lână amestecat albastru cu galben, iar la bluză era purtat transversal pe epolet. Ideea unui asemenea însemn de voluntariat venea din spațiul german unde multe armate marcau astfel voluntarii.

La manșete putem observa galoanele de grad. Acestea pentru sergenți și plutonieri erau reprezentate prin galoane cu țesătură în zig-zag de fir galben. Un galon purta sergentul, două galoane purta plutonierul și două galoane late și unul îngust la jumătate purta plutonierul-major. Dacă aceștia făceau parte din categoria reangajaților, asimilată cu aceea a subofițerilor de mai târziu, atunci la guler și la epolet se afla un galon subțire de auriu, de jur împrejurul marginilor exterioare. Cum însă cei cu termenul redus nu făceau parte din această categorie, avem însemnele ca ale trupei simple.

Un ultim aspect merită adus în vedere: cei care urmau această formă de pregătire militară aveau dreptul să își procure singuri ținutele și să le păstreze la domiciliu până când erau chemați sub drapel. Uneori însă, corpul evolua în anumite dimensiuni și atunci ținutele trebuiau ajustate sau, altfel, era necesară comandarea unora noi. În acest caz, însă, a fost aleasă soluția ajustării, putând fi observată o linie ușor șerpuită a nasturilor ceea ce arată mărirea distanței de material în jurul taliei. În plus, se observă la o analiză atentă, urmele vechilor cusături.

Dr. Emil Boboescu