PARFUM DE EPOCĂ

O PIESĂ DE ORFEVRĂRIE DIN PATRIMONIUL

MUZEULUI MILITAR NAȚIONAL „REGELE FERDINAND I”

 

Prelucrarea metalelor, îndeosebi a celor prețioase, aur și argint, a fost una din cele mai vechi ocupații ale omului. Povestea argintului începe undeva la sfârșitul mileniului al IV-lea î.Hr., când mesopotamienii au reușit să extragă argint din minereul de plumb, poveste care continuă și astăzi și care a traversat epoci, mentalități, obiceiuri, deprinderi etc.

Argintul este un metal alb, maleabil, mai dur decât aurul, dar mai moale decât cuprul, ductil, versatil, fiind un bun conductor de electricitate și căldură, iar tăiat are o culoare ușor gălbuie. Este considerat unul din metalele nobile, alături de platină, rodiu, aur sau paladiu, datorită rezistenței sale la oxidare. Pentru a-i crește rezistența, argintul, care nu se poate prelucra în stare pură, se mixează cu arama, rezultând argintul 925‰ (92,5% argint și 7,5% cupru). Este un metal selenar asociat cu Luna, datorită strălucirii sale, așa cum aurul este asociat cu Soarele. Prin lustruire, argintul poate reflecta până la 95% din spectrul luminii. Odată cu trecerea timpului, argintul dobândește o patină frumoasă, dar își poate pierde din strălucire la contactul cu vaporii sulfurici din aer.

Prelucrarea argintului are o istorie impresionantă, economiile statelor depinzând, la un moment dat, de exploatarea depozitelor de argint, fapt care le-a permis unora dintre acestea să domine comerțul, dar și producția obiectelor de artă și bijuterii, mai ales după marile descoperiri geografice și a continentului american, în anul 1492.

Argintul a fost folosit de milenii de către diverse civilizații pentru baterea monedelor, realizarea unor diverse bijuterii sau ornamente, confecționarea uneltelor sau armelor, în comerț etc. Egiptenii prețuiau obiectele rare și exotice, inclusiv pe cele din argint, pe care le decorau cu lapis lazuli, o piatră albastră venerată de ei, pe care o aduceau din Afghanistan, argintul fiind asociat cu zeița Isis, zeița lunii, fapt care transpare în credința că zeii lor au oasele din argint și carnea din aur. În mormintele unor faraoni s-au descoperit adevărate depozite de obiecte din argint, diverse ca tipologie și funcționalitate.

Micenienii, grecii sau fenicienii au făcut un intens comerț cu acest metal, folosind vase din argint pentru a menține apa sau alimentele proaspete în lungile lor călătorii pe mare. Pentru chinezi argintul valora foarte mult, motiv pentru care europenii îl dădeau în schimbul achiziționării unor produse precum praf de pușcă, ceai, ceramică, mătase, etc. Grecii la rândul lor, apreciau și ei obiectele din argint, Homer menționând în „Iliada” că Achile avea scutul și spada din argint sau Hipocrate, care descria calitățile terapeutice ale acestui metal, în vindecarea rănilor sau a bolilor infecțioase. Relația Argint-Lună face din acest metal simbolul feminității, delicateții, purității și a fertilității.

Piesele realizate din argint de meșterii-artiști din diferite perioade au o mare valoare artistică și documentară, devenind martori tăcuți ai istoriei și trecutului. De câte ori nu am admirat un obiect realizat din argint, bijuterii, vaze, sfeșnice, tacâmuri, ceasuri, tabachere, arme, căni etc. și ne-am imaginat posesorul sau casa care era  decorată cu asemenea obiecte?

În Evul Mediu, orfevrii erau considerați printre cei mai mari și respectați artiști, piesele realizate de ei erau comandate frecvent de nobilime, obiecte care reflectau gusturi, modă, mentalități, dar și statutul social al comanditarului. Cei care doreau să devină meșteri-argintari, să deprindă secretele acestui meșteșug, parcurgeau o perioadă lungă de ucenicie. Pe măsură ce comenzile se intensifică, aristocrația cerând piese din argint tot mai spectaculoase, în interiorul breslelor apar persoane specializate pe desen, modelaj, tehnici de prelucrare (gravori, filigraniști, desenatori etc.), pentru a ușura și scurta procesul de creație.

În seolul al XVIII-lea erau renumite „cabinetele de curiozități”, aflate în proprietatea nobililor, în cadrul cărora, printre obiectele rare, vechi și prețioase, un loc important îl ocupau piesele executate din argint. În secolul al XIX-lea, ansamblul care cuprindea piese din metal prețios erau cunoscute sub numele de „colecții de argintărie”, creîndu-se, la un moment dat, piese de mobilier destinate etalării acestora și a altor obiecte valoroase, numite „argintare”.

Argintul a fost dintotdeauna metalul prețios preferat pentru realizarea obiectelor de orfevrărie, fie a pieselor de uz curent sau personale ale aristocrației sau a obiectelor ceremoniale. Calitățile argintului au determinat prelucrarea acestui metal într-o multitudine de forme și dimensiuni, prin tehnici diverse.

Încă din antichitate, principala tehnică de prelucrare a argintului a fost tehnica ciocănirii sau a baterii („au repoussé”), prin care se modela forma generală a obiectului, după ce, în prealabil, meșterii argintari desenaseră pe hârtie o schiță a obiectului și realizaseră un model din cupru, lemn sau ceară. După trasarea desenului viitoarelor ornamente și motive decorative, acesta căpăta relief prin ciocănirea pe o placă sau suport din plumb, tehnică ce conferea unicitate pieselor de orfevrărie. Turnarea, gravarea, aurirea, ajurarea, presarea, galvanizarea, flambarea sunt alte tehnici uzitate de orfevri pentru obținerea unor piese cu o mare valoare artistică și estetică, unele dintre acestea putând fi admirate și astăzi.

O altă tehnică de sorginte orientală, folosită în orfevrărie, dar și în faleristică pentru colorarea argintului, a fost emailarea și emailarea pictată, emailul (smalțul) fiind un pigment de natură sticloasă, compus din pulbere de siliciu și oxizi metalici. Folosirea acestei tehnici prin care argintul putea să fie colorat într-o paletă vastă de culori, urmată de vitrificare și lustruire, avea ca rezultat crearea unor piese de orfevrărie spectaculoase. La cererea unor comanditari, care doreau ca piesele să reflecte poziția lor socială,  obiectele din argint puteau fi decorate uneori cu pietre prețioase și semiprețioase, adică acele caboșoane, care creșteau valoarea artistică și tehnică a piesei, obiectele de acest gen fiind și foarte scumpe.

Piesele de orfevrărie pot fi diverse ca tipologie și funcționalitate, iar din ultima caracteristică menționată  decurge clasificarea argintăriei în două mari categorii: argintărie de uz laic, domestic (obiecte de uz casnic, bijuterii, podoabe) și de uz ecleziastic (cruci, candele, crucifixe, icoane, lingurițe pentru împărtășanie, ferecături de carte religioasă, cădelnițe etc.).

Argintăria de uz casnic cunoaște o multitudine de creații: servicii de ceai, pahare, tacâmuri, platouri, servicii de cafea, pocale, căni de bere, fructiere, bomboniere, sfeșnice și candelabre, forfecuțe sau conuri pentru stingerea lumânărilor, tabachere, cutii pentru chibrituri, recipiente pentru păstrarea vinului, testere pentru vin, polonice și linguri pentru servirea sosului, supiere, jardiniere, vase de decantare, vase decorative pentru servirea preparatelor calde sau reci, servicii pentru servirea preparatelor dulci, inele pentru șervețelele de masă, diverse flacoane pentru oțet, vase pentru condimente (sare, piper, muștar), răcitoare pentru unt, frapiere, samovare etc. Recepțiile, dineurile, balurile organizate de aristocrație reprezentau o oportunitate de reliefare a statului privilegiat, a locului ocupat în societate. De multe ori aristocrația comanda, cu acsest prilej, decorațiuni din argint, special concepute pentru ornarea mesei, care tronau în centru și care erau cunoscute sub denumirea de „surtout de table”(denumirea franceză) sau centrepiece (denumirea englezească), care erau decorate cu diferite motive florale, geometrice, din care nu lipseau monograma familiei gazdă sau blazonul acesteia și care, în ultimă instanță, subliniau specificul ceremonial al unei mese. Acest tip de piesă se distingea ca argintărie de uz casnic cu un preponderent rol decorativ, ceremonial și care eclipsa rolul funcțional prin somptuozitate. Arta aranjării mesei s-a dezvoltat treptat, în strânsă conexiune cu progresul societății în ansamblu.

Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o piesă de orfevrărie de uz casnic, spectaculoasă, care a fost donată instituției noastre de comandantul Regimentului nr. 4 Cavalerie, locotenent-colonel Gheorghe N. Ghione, în anul 1949. Din cercetările întreprinse, jardiniera a aparținut Familiei Regale a României și poartă semnătura artizanului și bijutierului german Franz Carl Paul Telge (n. 1846, Berlin – d. 1909, Berlin), unul din furnizorii Casei Regale românești și a Curții Imperiale austro-ungare. În decursul activității sale a creat o mare diversitate de obiecte de orfevrărie artistică din argint și aur, apreciate de nobilimea Europei, medalii jubiliare, ordine, plachete comemorative, reproduceri după piese antice, obiecte de orfevrărie.

Din anul 1883, a fost membru al Societății de antropologie, etnologie și istoriografie din Berlin, fiind totodată un membru activ al Societății „Branderbugia” și vicepreședinte al „Asociației profesionale a aurarilor” din Berlin. Este de notorietate colaborarea acestuia cu regele Carol I al României, ale cărui comenzi le-a onorat de-a lungul timpului și care, în decursul anilor 1890 și 1891, a vizitat România, ocazii ce au înlesnit primirea unor comenzi din partea Familiei Regale a României. Ca o recunoaștere a talentului și frumuseții argintăriei, care poartă semnătura lui Paul Telge, în anul 1892 regele Carol I l-a decorat.

În atelierul pe care îl deținea în Berlin a creat o mare diversitate tipologică și stilistică a obiectelor de orfevrărie: pocale, căni de bere, fructiere și bomboniere, tacâmuri, platouri decorative, casete de bijuterii, vase omagiale, tabachere, stilouri, servicii de ceai și cafea, servicii de toaletă etc., piese pe care poansona numele său și marca atelierului al cărui proprietar era, „Moderne und Antike Kunstobjeckte”, situat pe Holzgartenstraꞵe nr.8.

Artistul orfevru și-a pus amprenta pe realizarea ordinelor naționale „Steaua României”, „Coroana României” și „Carol I”, a medaliei comemorative din bronz „25 ani de domnie a Regelui Carol I și 10 ani de la proclamarea Regatului României” (gravor, austriacul Anton Scharff), a medaliilor jubiliare „40 ani de domnie-Regele Carol I” și „Bene Merenti” sau a medaliilor „Ion C. Brătianu”și „ 25 de ani de la întemeierea Academiei Române”.

Meșterul berlinez a fost unul dintre restauratorii de excepție în perioada în care a trăit și activat. La comanda regelui Carol I a restaurat mai multe piese din Tezaurul de la Pietroasa realizând, în același timp, mai multe reproduceri ale unor piese din tezaur, pe care monarhul le-a dăruit unor muzee, rudelor sau unor personalități ale epocii, cu prilejul unor evenimente importante, cu ocazia sărbătoririi Crăciunului sau a Anului Nou.

Istoria consemnează și faptul că multe notabilități din societatea românească a epocii au apelat la serviciile bijutierului german. Este și cazul marelui industriaș Dumitru  Marinescu Bragadiru (1842-1915), proprietar al renumitei fabrici de bere „Bragadiru”, furnizor al Casei Regale, care, în anul 1894, cu ocazia sărbătoririi nunții de argint a cuplului regal Carol și Elisabeta, le-a dăruit o tabacheră din argint executată de celebrul orfevru, care la rându-i, cu același prilej, a oferit Reginei Elisabeta o superbă casetă din argint.

Piesa deținută de muzeu este un „surtout de table”, executată din argint masiv, fiind concepută ca piesa centrală pentru ornarea unei mese festive, în jurul căreia se aranja restul argintăriei necesară servirii mesei. Pentru oricare meșter argintar, crearea și executarea unei astfel de piese spectaculoase era o provocare, dar în același timp și o oportunitate de a-și  arăta imaginația și talentul, costurile fiind pe măsură.

Piesa este o jardinieră, termen care în gastronomie desemnează un amestec de legume proaspete, tăiate cubulețe sau julienne și care sunt servite drept garnitură la preparatele din carne. Ca execuție artistică și tehnică, putem încadra această piesă de argintărie în stilul istorist, specific mai ales primei jumătăți a secolului al XIX-lea, descoperind totodată și modul de servire a felurilor de mâncare la masă – acel mod de a servi cunoscut în secolul menționat sub numele de „service à la française”, când preparatele erau puse pe masă în același timp. În acest context se încadra  și Casa Regală a României, care urma canoanele bucătăriei franceze, și care comanda vesela necesară servirii mesei regale de la atelierele de orfevrărie din Europa și Asia. Pornind de la argintăria de uz casnic folosită în aranjarea mesei, de la meniurile în limba franceză, prezentate într-un decor ornamental, se poate reface modul în care mâncau membrii Familiei Regale a României, la ce oră se serveau micul dejun, dejunul și cina și ce protocol trebuia respectat cu aceste ocazii, protocol și etichetă care treptat se vor impune în societatea românească, mai ales în rândul elitelor.

Artistul german, pentru executarea acestui obiect impresionant de orfevrărie a abordat o temă marină, care abundă în personaje mitologice, reinterpretând motive decorative specifice unor stiluri diferite într-o manieră originală, mai aproape de natură. Lumea pe care ne-o înfățișeasză Telge este populată de sirene-oceanide, acele fecioare marine frumoase, de mascaroni, capete umane reprezentate fantastic sau grotesc, putti, acei copii – amorași înnaripați, scoici, motiv decorativ foarte popular în epocă, pești supradimensionați, crustacee și alge, năvoade și valuri înspumate, gorgone.

Pe un postament alungit cu marginile ondulate, rotunjite și lustruite, în centru este reprezentat un turn cu patru nișe concave, lustruite, care pe toată înălțimea acestuia, la colțuri, prezintă caneluri; partea superioară a turnului, cupola este decorată cu o rețea de solzi de pește, elemente vegetale și gorgone; deasupra turnului tronează un vas-fructieră, pătrat, adânc, cizelat și lustruit, decorat cu elemente floral-vegetale și gorgone în relief. Pe partea din față a turnului, pe centru este ștanțată o inscripție, pe patru rânduri, cu litere caligrafiate artistic: „Țara să Vă îndrăgească, / Dușmanii să se’ngrozească, / S’aveți parte și renume, / Să Vă meargă vestea’ n lume!”  În partea inferioară a piedestalului turnului central, într-un cartuș ovalizat, încadrat de elemente floral-vegetale este aplicată o inscripție pe patru rânduri, cu litere în relief, caligrafiate artistic: „În inimile nóstre aveți sacre altare, / Și în iubirea nóstră aveți cetate tare. / Românii Vă uréză, într’un voios avânt, / Mărire, fericire, pe scumpul lor pământ”.  De o parte și alta a turnului sunt amplasate două corăbii, care ne amintesc de drakarele vikingilor, cu interiorul aurit, care la capete au mascaroni, corăbiile fiind străjuite de nimfe marine ce cântă la corn, aluzie la melodicitatea vocii lor cu care ademeneau navigatorii, și de amorași.

Pe partea din spate a turnului este ștanțată o inscripție pe zece rânduri, caligrafiată artistic, inscripție încadrată de un chenar decorat cu elemente vegetale și florale (boboci de trandafir), dar și cu o gorgonă: „Anul care-acum începe, / să aducă-un mândru soare, Să deschide-o cale nouă / de mari fapte roditoare / Pentru neamul românesc, / căci el are din vechime, / o menire strălucită! / El a fost și vrea să fie / sentinela neclintită / Pe pământul strămoșesc!” Această inscripție „vorbește” de momentul pentru care meșterul argintar execută această piesă, cu ocazia Anului Nou, știut fiind obiceiul Casei Regale de a comanda lui Telge realizarea unor diferite obiecte de orfevrărie în preajma organizării unor evenimente.

Pe postament, lateral sunt ștanțate cu majuscule, numele orfevrului și atelierul care a executat piesa, dispuse semicircular: PAUL TELGE. KGL. RUM. HOF. GOLDSCHMIED BERLIN.C.

Din cercetările întreprinse până acum, putem data piesa între 1890-1900, într-o perioadă prolifică a artistului german, la realizarea sa fiind folosite mai multe tehnici, precum ciocănire, turnare, cizelare, nituire, lustruire, gravare, ștanțare, aurire.

Jardiniera deținută de muzeu are o înălțime de 80 cm., o lungime de 155 cm., o lățime de 78 cm., o greutate de aproximativ 32 kg. și prezintă câteva elemente lipsă  referitoare la însemnele Dinastiei Regale de Hohenzollern, care au „dispărut” în contextul schimbării,  în anul 1947, a regimului politic din România.

Creațiile lui Paul Telge au devenit un reper pentru moda timpului, care impresionează și astăzi prin fantezie, echilibrul formelor, somptuozitate, noblețe și armonie. Îmbinarea motivelor floral-vegetale, a personajelor mitologice marine cu tehnici deosebite de prelucrare a argintului, ne determină să considerăm că piesa de orfevrărie deținută de muzeu și semnată Paul Telge este o capodoperă a artei decorative.

Muzeograf Luminița-Nicoleta Iordache