Expoziția temporară

 

COSTUMUL POPULAR-SIMBOL AL IDENTITĂȚII NAȚIONALE

24 iunie – 30 septembrie 2022

 

Parafrazându-l pe Lucian Blaga care, în poezia Sufletul Satului, spunea atât de frumos că veșnicia s-a născut la sat,  putem să afirmăm că însuși timpul, libertatea sau umanitatea s-au născut la sat. Acolo, timpul avea o altfel de curgere, acolo țăranul respecta obiceiurile și datinile străvechi, iubea și respecta pământul pe care îl lucra, iar acesta îi oferea strictul necesar. Satul românesc de astăzi nu mai este același cu satul bunicilor noștri și al copilăriei noastre. Satul se schimbă și, odată cu el, și oamenii, care treptat uită tradițiile și renunță la viața tihnită de la țară, deprinzând mentalitatea și obiceiurile oamenilor de la oraș. Azi, doar de sărbători satul se animă, prilej al etalării costumelor populare în anumite zone ale țării, precum Bucovina, Maramureș sau Oltenia.

Costumul popular românesc este, fără îndoială, un element definitoriu pentru cultura și identitatea noastră națională. El își are originile în istoria neamului românesc, iar astăzi, din fericire, continuă să se păstreze în unele zone ale țării, dovedindu-și, astfel, continuitatea și perenitatea. Nimic nu poate ilustra mai bine istoria și specificul unei culturi decât costumul popular, acesta devenind peste timp una din cele mai valoroase moșteniri. Vestimentația este și o modalitate de a transmite mesaje morale, estetice, sociale, dar și emoții și sentimente. Costumul popular poate comunica și date de ordin național, fiecare popor având o manieră proprie de abordare a portului tradițional, ca și drapelul, ambele cu multiple valențe simbolice.

Portul popular românesc, chiar dacă a trecut prin multe schimbări de-a lungul evoluției sale, își are originile în vestimentația celor mai vechi locuitori din spațiul românesc, a geto-dacilor. Dovezi în acest sens apar atât pe Columna lui Traian de la Roma, cât și pe metopele Monumentului triumfal Tropaeum Traiani (108-109 d.Hr.) de la Adamclisi, județul Constanța. Astfel, femeile și bărbații sunt redați cu veșminte aproape similare portului popular românesc din regiunile de munte și deal din țara noastră.

În decursul istoriei, structura și evoluția costumului popular românesc și-au păstrat nealterate caracteristicile definitorii.

Expozitia a fost vernisată în data de 24 iunie a.c., în ziua sărbătorii creștine a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, aceasta fiind cunoscută în popor sub numele de Drăgaica sau Sânzienele, purtând, astfel, semnificații magice în tradiția populară românească, dar și de Ziua Universală a Iei Românești.

La eveniment  au participat personalități ale vieții culturale bucureștene, printre care amintim pe prof. univ. dr. Adina Berciu-Drăghicescu, dr. Ștefania Dinu, directorul științific al Muzeului Național Cotroceni, dr. Irina Airinei Vasile, președinta Asociației Anima Fori, Mihaela Chilian, președinta comunității Domnițe cu altițe, dr. Mirela Tîrnă din partea Arhivelor Naționale ale României, dar și un numeros public.

Manifestarea culturală a fost deschisă prin intonarea Imnului Național al României de către baritonul Ștefan Alexandru Constantin, solist al Ansamblului Artistic Doina al Armatei, ansamblu care, pe parcursul desfășurării evenimentului cultural, a încântat auditoriul cu un recital de instrumente tradiționale românești, caval, ocarină, fluier și cimpoi, dar și cu interpretarea piesei simfonice Rapsodia Română de George Enescu.

Recitalul susținut de soprana Dana-Irina Gâju, redactor la Editura Militară, a evidențiat legătura intrinsecă între costumul popular și cântecul popular românesc.

Piesa de bază a costumului popular purtat de femei este ia, mai lungă sau mai scurtă, confecționată din pânză țesută în casă, la război, decorată cu motive, care reflectă identitatea etnică. Tainele meșteșugului de a confecționa îmbrăcămintea tradițională se învăța de la cele mai iscusite femei ale satului, meșteșug și artă în același timp, transmise din generație în generație, de la mamă la fiică. Fetele nu se măritau până nu învățau să toarcă și să țeasă, deprinderea acestor meșteșuguri fiind strâns legată de credință; când se adunau să lucreze, femeile rosteau la început o rugăciune.

Costumul popular era opera mai multor generații, fiecare piesă vestimentară având valoare de simbol care transmitea caracteristicile esențiale, etice și estetice ale românilor, fiind reflecția trăsăturilor de bază ale stilului de viață tradițional. Credința puternică în Dumnezeu și evenimentele la care a luat parte țăranul român de-a lungul istoriei și-au pus amprenta asupra evoluției costumului popular.

Costumul popular reprezintă întreaga moștenire culturală a țăranului român: legende, povești, basme, culori sau diverse simboluri. Toate acestea apar nu numai în vestimentație și obiectele de podoabă, ci și pe obiectele simple și uneltele din gospodărie.

Cercetătorii au identificat astăzi peste 200 de culori folosite de țăranul român, care se obțineau din plante: coaja de răchită, din zarzăr, foi de ceapă, gutui, liliac, nuc, mentă, urzică, salcie etc.

Motivele populare reflectă identitatea etnică la o anumită regiune sau zonă, fiind dovada vie a valorilor artistice și istorice ale poporului român.

Portul popular este legătura noastră cu strămoșii, cu trecutul istoric, cu religia, dar poate fi și puntea de legătură cu generațiile viitoare.

Costumul popular este un element de identitate națională și, la fel ca la unele popoare, și la poporul român, în veștmântul popular se regăsesc culorile drapelului național. Cele trei culori împletite, albastru, galben și roșu le regăsim în cromatica fotelor, betelor, zavelcilor, ștergarelor, cămășilor sau brâielor, iar uneori împletite în codițele fetelor și femeilor, mai ales din Transilvania.

Aceste culori de sorginte populară au fost folosite cu predilecție în perioada de mijloc a Evului Mediu românesc în costumul militar. Miniaturile din Chronicum Pictum Vindobonense îi înfățișează pe oștenii români în straie țărănești, cu căciuli conice înalte, cu sarici mițoase lungi. Așadar, putem afirma că portul popular a promovat câteva secole cele trei culori, ele reprezentând, după cum scria Gazeta Transivaniei în anul 1889, sinteza gustului nostru național și, prin urmare, cea mai potrivită atribuțiune de culori a individualității noastre naționale. În acest sens, poetul contemporan gorjean Laurian Stănchescu spunea despre portul tradițional românesc că a reprezentat primul nostru tricolor.

Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I vă invită într-o surprinzătoare și fermecătoare călătorie înapoi în timp, prin intermediul expoziției temporare Costumul popular-simbol al identității naționale.

Dat diind specificul muzeului nostru, cred că este uimitor pentru mulți să afle că în patrimoniul instituției se păstrează imagini și obiecte de această factură. Publicul iubitor de istorie și frumos va fi încântat să admire piese vestimentare din costumul popular românesc, care au aparținut membrilor Familiei Regale a României, a unor eroi care, în clipe de grea cumpănă pentru destinul țării, unii au fost capabili de sacrificiul suprem, precum Ecaterina Teodoroiu și Vasile Chilian, iar Maria Manciulea, Lucreția Canja, Victor Popescu și mulți alții au demonstrat cu prisosință curaj și determinare, obiecte care impresionează și emoționează în același timp.

Regina Elisabeta (1843-1916) a fost fascinată de tradițiile populare din țara ei de adopție. Primul contact al tinerei Elisabeta de Wied cu România, la puțin timp după căsătoria cu principele Carol, a fost la  recepția oferită în onoarea lor, când doamnele din înalta societate a Bucureștilor i-au oferit principesei un dar special, o diademă cu diamante și perle și un costum popular. De această primă întâlnire cu portul popular românesc avea să-și amintească peste ani, atunci când consemna în însemnările sale: Costumele populare, păstrate din vechime de oamenii din România, erau superbe în culori și srălucire. În timpul domniei sale, țara noastră a participat la Expozițiile Universale organizate la Paris în anii 1867, 1889 și 1900, cu multe articole lucrate tradițional de femei, broderii și tapițerii.

În anul 1912, sub înaltul patronaj al reginei s-a organizat la Berlin expoziția Femeia în artă și meșteșuguri. Prin exemplul personal, a încurajat doamnele din înalta societate să poarte cu mândrie piese vestimentare populare. Iată ce scria Regina Elisabeta în introducerea la cartea Arta de a lucra cu suveica, scrisă de prietena ei Lady Katherin Hoare, apărută în anul 1910 la Londra, carte ce se dorea un fel de manual de broderie destinat tinerelor domnişoare: Oare există tablou mai încântător decât o ţărancă româncă, îmbrăcată în costum popular, cu fustă roşie sau oranj, cu broboada galbenă aruncată peste cozile negre, cu ochi mari, negri şi luminoşi, cu ulciorul verde pe cap, grăbindu-se spre casă, sau o doamnă româncă, cu veşminte splendide, cu un minunat văl alb sau galben, lucrând la războiul de ţesut?. Despre regina Elisabeta, Alexandru Tzigara-Samurcaș avea să noteze : A redat viața portului, poeziei și cântecului curat românesc, a prezidat sărbători la Palat în costum țărănesc.

La rândul său, Regina Maria (1875-1938), cea care și-a purtat țara în suflet până la finalul vieții, a admirat tradițiile românești, viața simplă a oamenilor de la țară și portul popular, făcându-le cunoscute în lume prin intermediul povestirilor sale: Douăzeci și trei de ani am petrecut până acum în această țară, fiecare zi cu bucurii sau necazuri, lumini sau umbre (…) Vreau să vorbesc despre sufletul ei, despre atmosferă, despre țăranii și ostașii ei, de lucruri care m-au făcut să iubesc această țară, care au făcut ca inima mea să bată odată cu inima ei. M-am purtat printre cei mai umili. Am intrat în bordeiele lor, i-am întrebat ce-i doare, le-am ținut pruncii în brațe.

În anul 1892, când Ferdinand, nepotul regelui Carol I, s-a logodit cu principesa Maria, regele i-a dăruit acesteia, dar și surorilor sale, câte un costum popular românesc.

În călătoriile pe care le făcea în țară, nu de puține ori Regina Maria apărea îmbrăcată în costume populare din diverse regiuni și, fiind o fire îndrăzneață, a accesorizat aceste veștminte populare cu superbele sale bijuterii. A combinat, într-un mod original, piese diferite ale portului popular din Bucovina, din zona Muscelului, Argeșului, Gorjului sau Dobrogei. A purtat cu mândrie și eleganță costumele populare românești, deopotrivă cu uniforma militară, apărând la diferite serate, baluri sau recepții îmbrăcată în cămăși brodate cu motive tradiționale, văluri înflorate, fote și ii. Astfel, costumul popular românesc și-a făcut intrarea la Curtea Regală, doamnele din înalta societate alegând să îl poarte frecvent, într-o perioadă în care canoanele modei erau dictate de la Paris. A transmis și cultivat și copiilor săi pasiunea pentru tradiția românească și costumul popular. Regina Maria a trăit românește, s-a dăruit cu toată ființa sa acestei țări și a făcut cunoscute în lume cultura și tradițiile românești. De altfel, sub înaltul patronaj al celor două suverane s-a înființat o serie de societăți de lucru de mână, precum Albina, Furnica, Țesătoarea sau Maria, care încurajau dezvoltarea și transmiterea tuturor meșteșugurilor tradiționale casnice, care realizau adevărate bijuterii vestimentare.

Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I deține în patrimoniul său multe mărturii imagistice ale Reginei Maria și a familiei sale purtând cu eleganță și mândrie costumul popular cu diferite prilejuri.

După Marea Unire, cu ocazia vizitei în Transilvania din anul 1919, la Alba-Iulia, suveranii României au primit în dar și costume populare. Imortalizarea Reginei într-o horă la Câmpeni, alături de omul politic Iuliu Maniu, demonstreză, încă odată, atracția sa față de portul tradițional românesc sau față de obiceiurile și datinile populare ale acestui popor de care a legat-o un profund atașament până la sfârșitul trecerii sale prin această lume.

Numele Ecaterinei Teodoroiu (1894-1917), a eroinei de la Jiu sau, după cum însuși generalul francez H.M. Berthelot a numit-o Jeanne d’Arc a României, a intrat demult în legendă, încă din timpul scurtei sale vieți. Faptele sale curajoase, trecerea de la cercetășie la voluntariatul pe front, întâlnirea cu Regina Maria, decorarea de însuși Regele Ferdinand, obținerea gradului onorific de sublocotenent și, în final, sacrificiul suprem au plasat-o în eternitate. În patrimoniul muzeului, în cadrul colecției Obiecte probatorii se disting, pe lângă alte obiecte personale ale eroinei, poalele (fusta), ia și ștergarul cusute cu motive specifice costumului popular gorjean.

Maria Manciulea (1894-1969), eroina de la Olt, prima femeie decorată cu medalia Virtutea Militară de război, clasa a II-a, în noiembrie 1916, legitimează, încă o dată, eroismul feminin din timpul Primului Război Mondial. Tânăra țărancă a fost cea care, într-o zi ploioasă de septembrie, desculță, a călăuzit printr-un loc anume, știut de ea, trecerea Oltului de către efectivele Regimentului 30 Dorobanți Muscel, facilitând ocuparea unor poziții importante în economia luptelor, de către Armata Română, la care s-au adăugat și cei aproape 760 de prizonieri împreună cu material de război. Viața sa a fost marcată de întâmplări aproape mitice: întâlnirea cu Ecaterina Teodoroiu într-un spital din Iași, cu Regina Maria sau cu tânărul sublocotenent Camil Petrescu (1894-1957), cel care avea să descrie momentul în celebrul roman Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, Maria Manciulea a fost din nou alături de Armata Română, fiind încadrată în rândul infirmierelor Societății de Cruce Roșie. Muzeul are privilegiul de a păstra în colecțiile sale decorațiile și costumul popular care i-au aparținut, grație donației din anul 1970 a soțului eroinei.

În patrimoniul Muzeului Militar Național Regele Ferdinand I se păstrează eșarfa tricoloră și decorațiile care i-au fost conferite unei alte eroine, Lucreția Canja (1893-1964). Consăteancă și prietenă cu Maria Manciulea, a furnizat informații despre inamic Armatei Române, fiind arestată și torturată de către autoritățile austro-ungare sub acuzația de sponaj. Pentru bravura sa, i s-au conferit mai multe distincții, dintre care amintim medaliile Virtutea Militară, clasa a II-a sau Crucea comemorativă a războiului 1916-1918.

În anul 1930, Muzeul Militar Național a primit, prin aportul generalului Arthur Văitoianu, o donație importantă referitoare la unele obiecte personale care au aparținut eroilor din timpul Primului Război Mondial, respectiv Vasile Chilian, Dumitrache Pantazică și Ștefan Secăluș. Generalul Arthur Văitoianu (1864-1956), comandant al Diviziei 10 Infanterie, al Corpurilor 2 și 4 Armată și al Armatei 2 română, combatant activ la luptele Primului Război Mondial, după încetarea ostilităților s-a preocupat de strângerea de fonduri pentru ridicarea Mausoleelor de la Mărășești, Mărăști, Oituz și Soveja. Preocupat de cinstirea memoriei eroilor, care s-au jertfit în numele libertății și unității, a contribuit la îmbogățirea patrimoniului muzeului prin donația unor obiecte personale (cămăși, batiste cu arnici, ștergare, scoarțe), care au aparținut unor membri ai așa-numitului lot Chilian.

La 26 decembrie 1916, satul Burca, comuna Vidra a fost ocupat de trupele germane, care masaseră trupe și tehnică de luptă pe malul Putnei. Vasile Chilian (1865-1917), un țăran înstărit, a organizat un grup alcătuit din rude și prieteni, care a transmis date utile Armatei Române din Moldova, precum și acțiuni de trecere a râului Putna, prin locuri sigure, a circa 2000 de militari români rămași în teritoriul ocupat de inamic sau evadați din lagărele de prizoniei.

Nucleul  grupului organizat și condus de eroul vrâncean Vasile Chilian, care a acționat în Munții Vrancei și Buzăului, format și din Toma Cotea, Ștefănache Secăluș, Dumitru Pantazică și Stan Barboi a fost destructurat, membrii săi au fost arestați, torturați și judecați de Curtea Marțială a Brigăzii 89 Infanterie germană, care a pronunțat sentința executării prin împușcare. Unul din capetele de acuzare a fost acela că acțiunile grupului Chilian au condus la victoria Armatei Române în vara anului 1917 la Mărășești. Din momentul prinderii celor implicați în aceste acțiuni subversive îndreptate împotriva ocupantului, gospodăriile le-au fost incendiate, fiind arestați și alți membri ai familiilor acestora.

Clemansa Chilian, soția eroului, Ana Beșliu, Teodora Enăchescu sau Maria Șerbescu au fost acuzate de adăpostirea, hrănirea militarilor români sau transmiterea de informații vitale Armatei Române, fiind  arestate și internate în lagăr, unde au fost supuse unui regim de muncă istovitor. În lotul Chilian a fost arestată și mama eroului, Floarea Chilian care, din cauza regimului de detenție, a murit în chiar ziua executării fiului său, fără să știe de sfârșitul tragic al acestuia.

Expoziția temporară Costumul popular-simbol al identității naționale reunește piese vestimentare și diferite obiecte cu caracter popular, din diferite zone geografice ale țării aflate în patrimoniul muzeului, punând în valoare frumusețea și perenitatea veșmântului tradițional de-a lungul timpului și recrează atmosfera, farmecul și parfumul unor vremuri de altădată. Costumul popular, mai ales ia românească, s-a dovedit a fi un adevărat creuzet în care s-au păstrat cele mai frumoase valori ale culturii și identității noastre ca popor, în ciuda faptului că astăzi comercialul și-a pus amprenta asupra universului tradițional moștenit, în detrimentul sufletului.

Așa, după cum spunea și marele scriitor Anton Pavlovici Cehov, că la om totul trebuie să fie frumos: și fața și îmbrăcămintea și sufletul, Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I speră ca această expoziție să bucure sufletul și mintea tuturor acelora care iubesc autenticul, frumosul, care vor să transmită și generațiilor viitoare dragostea și respectul pentru costumul popular și obiceiurile tradiționale, pentru adevăratele valori ale culturii și identității noastre naționale.

Muzeograf

Luminița-Nicoleta Iordache

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR