EXPOZIȚIA UNIVERSALĂ DE LA PARIS DIN 1900:
MODERNITATE, IDENTITATE NAȚIONALĂ ȘI SPECTACOL AL PROGRESULUI
Expozițiile universale au constituit un fenomen specific epocii moderne, în care națiunile își afirmau statutul într-un cadru expozițional internaționalizat. Expoziția Universală desfășurată la Paris în anul 1900 a reprezentat un eveniment definitoriu pentru identitatea culturală și tehnologică a Europei și a lumii la începutul secolului al XX-lea, un moment în care modernitatea occidentală a fost pusă în scenă prin obiecte, infrastructuri, arhitecturi, gesturi diplomatice și economice.
Expoziția a fost planificată de guvernul Republicii Franceze încă din ultima decadă a secolului al XIX-lea, în contextul unei epoci marcate de stabilitate politică, industrializare accelerată și efervescență artistică – perioadă cunoscută sub numele de Belle Époque. A fost înființat un comitet interministerial de organizare, iar expoziția a beneficiat de un buget ce a depășit 120 milioane de franci aur. Suprafața totală a evenimentului s-a extins pe aproximativ 216 hectare, incluzând zonele Champ de Mars, Trocadéro, Esplanade des Invalides și porțiuni ale Senei. Inaugurată oficial de președintele francez Émile Loubet la 14 aprilie 1900, Expoziția Universală a reunit oficial 58 de state și teritorii coloniale. Fiecare stat participant a fost încurajat să construiască un pavilion propriu, care să funcționeze nu doar ca spațiu expozițional, ci și ca manifest arhitectural al identității naționale. De-a lungul malului drept al Senei s-a format o veritabilă „stradă a națiunilor” (Rue des Nations), unde pavilioanele au fost ridicate în stiluri arhitecturale reprezentative: Japonia în stil tradițional nipon, Spania în stil plateresc, Italia în stil renascentist etc.
Într-un climat european dominat de optimism tehnologic Parisul a fost investit cu rolul simbolic de „capitală a civilizației moderne”: având o nouă înfățișare datorită titanicului proiect de reconstrucţie iniţiat de baronul Georges-Eugène Haussmann, era un adevărat epicentru de inovaţii, simboluri şi idei originale. Iată câteva dintre cele mai notabile invenții și premiere prezentate: metroul parizian (Métro de Paris, inaugurat chiar în timpul expoziției, a fost una dintre atracțiile principale – Linia 1, care lega Porte de Vincennes de Porte Maillot, a fost folosită de milioane de vizitatori), electricitatea (expoziția a fost luminată integral electric, la fel și Turnul Eiffel și podurile peste Sena), cinema-ul (frații Lumière au prezentat proiecții cinematografice, consolidând popularitatea acestei invenții), au fost expuse primele scări rulante și benzi transportoare pentru oameni (numite atunci “trottoirs roulants”, care permiteau deplasarea ușoară între zonele expoziției), mașini și automobile (expoziția a oferit o platformă pentru companii auto precum Renault, Peugeot și De Dion-Bouton, a fost prezentată și o primă variantă a automobilului electric).
Prezența României în cadrul expoziției reflectă aspirația elitei românești de a ancora țara în circuitul european al modernității. Pavilionul național a fost proiectat în stil neobrâncovenesc, un gest simbolic prin care se încerca articularea unei identități culturale proprii. Arhitectul pavilionului principal a fost francezul Jean Camille Formigé care s-a documentat venind în România, de unde a preluat elemente stilistice de la mănăstirile: Curtea de Argeș, Sfinții Trei Ierarhi din Iași, Hurezi și de la Biserica Stavropoleos din București. România a construit și un restaurant care înfățișa o casă țărănească cu pridvor, un pavilion al tutunului și un pavilion al petrolului care avea forma unui rezervor de petrol pe suprafața căruia erau înscrise numele celor mai importante stațiuni de extracție din România, acesta fiind proiectat de arhitectul român Petre Antonescu.
Exponatele României au fost împărțite în 17 grupe și 89 clase, structurate în sectoarele: economic, învățământ, sănătate, știință și cultură și altele. Între produsele expuse s-au numărat: produse agricole (ştiuleţi de porumb, boabe de grâne, sortimente de făină de mălai, de grâu, recipiente cu băuturi evidențiindu-se spirtul fabricat din cereale și cartofi de la fabrica lui Leon Juster de la Deleni sau vinurile din Moldova de Sus, în special vinul de Cotnari), textile, obiecte de artizanat, documente științifice și a beneficiat de o prezență artistică semnificativă.. Exponatele s-au bucurat de aprecierea publicului, a specialiştilor, a juriului internaţional, primind 1086 recompense, dintre care 45 mari premii, 224 medalii de aur, 354 medalii de argint, 314 medalii ele bronz şi 149 menţiuni onorabile. Printre acestea menţionăm: „marele premiu” acordat Societăţii de mori Abramovici din Botoşani, medalia de argint primită de Sima Brad pentru vinurile din podgoria Cotnari recolta anului 1882, medalie de bronz acordată judeţului Suceava pentru colecţiile de cereale și vinurile din podgoriile Uricani producţia anului 1882.
Dintre numeroasele lucrări dedicate evenimentului, cea mai prestigioasă a fost „L´Exposition de Paris 1900”, publicată în trei volume de editura Montgredien et Cie.. Cartea abordează tema expoziției și se dorește a fi atât o enciclopedie a secolului, cât și o oglindă a expoziției în sine. Primele două volume îmbină articole dedicate genezei Expoziției, șantierelor și muncitorilor implicați, cu descrieri ale principalelor pavilioane și realizări arhitecturale, alături de texte care elogiază virtuțile sfârșitului de secol XIX în diverse domenii. Cel de-al treilea volum oferă o incursiune în interiorul incintei expoziționale, ghidându-ne într-un periplu printre principalele atracții, asemenea unui parizian al vremii.
Volumul doi folosit în cadrul miniexpoziției „Exponatul lunii septembrie” se prezintă sub forma unui registru de mari dimensiuni (38×28 cm) cuprinde un număr de 324 de pagini bogat ilustrate cu planuri, fotografii, desene, reproduceri în alb-negru și color, textul este scris pe 3 coloane iar la final se află un indice de conținut și gravuri.
Prima copertă este din mucava stratificată învelită în pânză roșie decorată cu un chenar, în negru și auriu, având ca model flori de crini stilizați. În centru imaginea este împărțită în doua registre de titlul lucrării, încadrat de un dreptunghi și ștanțat în relief cu auriu: în partea superioară pe un fundal roșu este o vedere a Senei, a Turnului Eiffel și a intrării expoziției, în timp ce în prim plan cu auriu se află stema orașului Paris (un scut dreptunghiular cu un velier navigând pe valuri deasupra având trei flori de crin stilizați, scutul surmontat de o coroană murală de patru turnuri și susținut de 2 ramuri de laur și stejar încrucișate la bază și legate print-o panglică având deviza „Fluctuat nec mergitur”– „Este purtat de valuri, dar nu se scufundă”). În partea inferioară tot pe un fundal roșu avem o vedere a Palatului Electricității și a Castelului de Apă. Coperta posterioară tot din mucava stratificată învelită în pânză roșie are imprimată cu tuș negru un chenar simplu în colțuri cu flori de crin stilizate.
Pagina de titlu prezintă unul dintre afișele expoziției – o imagine litografiată de Joseph Minot (cunoscut pentru afișele alb-negru și color, în special în scopuri publicitare, care i-au adus numeroase premii) după o ilustrație de Luigi Loir (pictor și ilustrator francez): o perspectivă panoramică aeriană asupra cartierului Expoziției, completată de o imagine de detaliu a intrării în spațiul expozițional.
Îmbinând o bogăție de ilustrații și fotografii, lucrarea păstrează intactă fascinația de odinioară, captând spiritul efervescent al epocii și oferind cititorului contemporan o incursiune detaliată în universul politic, științific, tehnologic și artistic al sfârșitului de secol XIX. Prin diversitatea perspectivelor și abundența materialului vizual, ea devine mult mai mult decât o simplă cronică a unui eveniment: se transformă într-o veritabilă enciclopedie vizuală a modernității, un martor ilustrat al unui moment de apogeu civilizațional.
