Pe 13 şi 14 mai 2006 a fost organizată a VI-a ediţie a “Zilelor Muzeului Militar Naţional”, care a fost dedicată armatei române din epoca regelui Carol I (1866-1914). Ca de obicei, ea se adresa publicului larg, în special tinerilor doritori să cunoască modul de echipare şi dotare a militarilor români,  să vină în contact cu aspecte ale vieţii cotidiene ostăşeşti din acele vremuri, să asculte marşuri şi cântece la modă în jurul anului 1900.

Ca și în anii precedenți, manifestarea a fost precedată de o expoziție temporară. Aceasta era intitulată “Carol I şi Armata Română. 1866-1914″ și a fost organizată în holul de onoare al muzeului, fiind vernisată, marţi 9 mai 2006, în prezența regelui Mihai și a familiei regale. Expoziţia prezenta arme, uniforme, decoraţii, obiecte personale, fotografii care au aparţinut regelui Carol I şi membrilor familiei regale care au avut grade şi funcţii de comandă în armata română. A fost de asemenea expusă şi mitraliera Christopher & Montigny, cea mai veche armă automată din dotarea armatei române, recent restaurată de colectivul de specialişti al muzeului. Vernisajul a fost precedat  de un scurt ceremonial militar, după regulamentul anului 1876, efectuat de membrii Asociației “6 Dorobanți”, echipați în uniforme de dorobanți.

Pe parcursul evenimentului propriu-zis, desfășurat în weekend-ul 13-14 mai 2006, publicul a putut asista la demonstraţii de instrucţie de front şi trageri cu armament de epocă, efectuate de membrii Asociației “6 Dorobanți” echipați în uniforme de dorobanți. Dat fiind că activitatea de reconstituire istorică era la început iar numărul reenactorilor redus, insuficient pentru a se putea forma subunități militare mai importante, a fost necesar să se apeleze și la figurație. Aceasta a fost reprezentată de un detașament de militari echipați în replici de uniforme model 1872, asigurate de muzeu, ca și toată logistica (armament, instrucție) necesară. În premieră la manifestările organizate la Muzeul Militar Național, câțiva membri ai asociației, echipați în uniforme model 1872, ale Regimentului 4 artilerie, au efectuat demonstraţii de tragere cu un tun de bronz, de la sfârșitul secolului  al XIX-lea.

O premieră a constituit-o și organizarea, pe lângă Asociația “6 Dorobanți”, a unui detaşament al “micilor dorobanţi”, copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, care, echipaţi după modelul “curcanilor” de la 1877, au reînviat amintirea organizației înfiinţată în 1879 de generalul dr. Carol Davila în scopul educării patriotice a tinerii generaţii. La acest atelier au fost invitaţi să participe toţi tinerii vizitatori, de preferinţă echipaţi cu un costum sau doar purtând căciula dorobănţească ornată cu pana de curcan, cele mai frumoase şi complete costume urmând a fi premiate. La ediția din 2006, a fost doar un mic dorobanț, în vârstă de 6 ani, care va deveni un pasionat reenactor peste ani. Numărul micilor dorobanți va crește la manifestările din anii următori.

Tot pentru prima dată, la “Zilele Muzeului Militar Naţional” a participat și un mic detașament din străinătate, format din patru membri ai Societății Naționale “Traditsia”, din Bulgaria, echipați în uniforme ale voluntarilor bulgari de la 1877-78. Această primă participare a unui grup din afara țării la manifestarea organizată de muzeu, va fi urmată de o îndelungată colaborare cu organizații sau persoane de peste hotare, interesate de reconstituirea istorică, contribuind astfel la o mai bună cunoaștere a istoriei și tradițiilor militare proprii fiecărui popor, în spiritul prieteniei, bunei înțelegeri și respectului reciproc. Reenactorii bulgari, apropiați de noi atât geografic cât și sufletește, vor constitui o prezență statornică și valoroasă la toate manifestările ulterioare organizate de muzeu, până în prezent.

Pe lângă premierele amintite anterior, la evenimentul din 13-14 mai 2006 au fost organizate standurile și atelierele existente și la edițiile din anii precedenți: tinerii vizitatori au avut posibilitatea de a trage la ţintă cu arme cu aer comprimat, în poligonul special amenajat în acest sens, au aflat informații inedite despre monumentele comemorative ale Războiului de Independenţă, la standul Cultul Eroilor, au putut vizita Expoziţia de aviaţie unde au aflat lucruri interesante despre pionierii aeronauticii româneşti, au audiat marșuri și muzică de fanfară în cadrul unor micro-concerte “live”, în interpretarea fanfarei Regimentului 30 Gardă şi, ca de obicei, au gustat din mâncarea tradiţională a ostaşului român, pregătită la o bucătărie rulantă de campanie. Colecţionarii de suveniruri militare au putut vizita standurile târgului de “Militaria”, organizat cu acest prilej.

Trebuie precizat că începând cu această ediție, odată cu apariția primului grup de reconstituire istorică care a preluat cu pasiune, entuziasm și competență, organizarea și desfășurarea activitățiilor interactive cu publicul, în cadrul unor standuri și ateliere tematice, implicarea muzeului în aceste domenii s-a redus simțitor, eforturile acestuia concentrându-se spre organizarea, cu prilejul fiecărei ediții, a unei expoziții temporare legate de tematica evenimentului, în care să fie expuse, după metodele clasice ale muzeografiei, obiecte și documente de mare impact, care nu ar putea fi prezentate în standuri aflate în aer liber. Pe de altă parte, muzeul și-a asumat asigurarea logisticii necesare bunei desfășurari a manifestării, a coordonării și gestionării în condiții optime a numerosului public, interesat de istoria militară, care participa la acțiunea din respectivul weekend. Pentru a putea contabiliza fluxul de vizitatori, la ediția din 2006 au fost realizate primele bilete de acces, gratuite, însă numerotate, care erau personalizate în funcție de eveniment, oferind și informații despre atelierele organizate în curtea muzeului.

Prezentăm în cele ce urmează o serie de imagini edificatoare privind vernisajul expoziției temporare din 9 mai 2006, precum și de la ediția a VI-a a „Zilelor Muzeului Militar Național”.